31/05/10

Il riç leterari 03 – Edorta Jimenez


Te tierce pontade de rubriche leterarie di Internazionalitari o tornìn intal Paîs Basc par fevelâ di Edorta Jimenez. Il tocut che si propon chi disot al è gjavât fûr dal romanç “Baleen berbaroa” publicât tal 1997 de cjase editore Txalaparta (publicât par talian tal 2003 cul titul “La voce delle balene” dal editôr Tranchida). Si trate di une conte lungje che si davuelç intal Paîs Basc vie pal secul XVI. La muart di un marinâr e sburte il zovin Sebastian a lâ plui a fonts ta chel che al pense che al sedi un sassinament. La sô ricercje lu puartarà a scuvierzi cetant di plui di chel che al varès pensât e a cjatâ fûr chê che e sarà la sô strade.


Al jere un satûl, di un len scûr preseôs che sul tapon al veve scrit il gno non cun letaris indoradis. Di aur a jerin ancje la clavute, la bochetute de clavarie e lis bertuelis daûr.

“Sù po om, vierzilu!”

Chel “sù po om” e jere la musiche dai agnui pes mês orelis. Plui che no dutis chês altris voltis che te mê vite mi vevin clamât “om”. O vierzei chel satûl. Par ducj i agnui dal Cîl e par ducj i diaui dal Unfier, ce che nol jere li dentri!

O tirai sù il tapon che tal so didentri al veve une sorte di sachete fodrade di sede turchine che, dentri vie, si lumave une bergamine. Cundut che chel che o viodevi al fos maraveôs tant che il Cîl, ce che al jere dentri al jere ancjemò plui biel dal arc di Sant Marc. I miei voi i rivarin sbrissant su la sede turchine.

“Sâr mestri, ce che al è?”

“Al è par te.”

A jerin ducj i imprescj che a coventin a di un pilote par imbastî une traviersade sigure: un compàs; un canocjâl, par svicinâ ce che al è lontan; une sfere armilâr par calcolâ i calendaris par cent agns cui lôr mês, i lôr dîs, lis lôr oris; une bussule; e, par finî, une clessidre che il so savalon blanc al slusive di fine purece.

“Gr… grazie une vore.” Cuasi no rivavi a dî peraule. “Us ai agrât une vore.”

“O soi jo che ti ai agrât.” Mi rispuindè tant che difûr si podevin sintî i pas di Martin.

Cuant che i disei “us ai agrât” mi visai che ducj chei che ju vevi sintûts a dî chel istès – Agirre, Luzien, barbe Juan e Zubiaur – a jerin dentri tune societât segrete. Mi vignì fintremai di pensâ che cul doprâ chês peraulis, sâr Zubiaur mi varès tignût par un membri di chê societât dome par vêlis sintudis sui miei lavris. Se e je vite ta chel altri mont al è di sperâ che si puedi jessi contents come che o ai stât jo ta chel moment. Se nol è cussì, alore miôr che no sedi!


Edorta Jimenez, nassût a Mundaka tal 1953, al à completât i siei studis universitariis cuntune lauree in filologjie basche. Al à publicât libris di poesie (cul pseudonim di Omar Nabarro), contis curtis e lungjis, e romançs, cun di plui al à ancje scrit senegjaturis par documentaris e par programs televisîfs e al à scrit par diviers cuotidians tant che Egin, Egunkaria e Gara e par rivistis. Doi dai siei romançs a son stâts publicâts ancje par talian: “Baleen berbaroa” (La voce delle balene, 2003, Tranchida) e “Azken fusila” (L’ultimo fucile, 2004, Tranchida). Par vê acès a plui informazions su chest scritôr e a diviersis des sôs oparis si pues lâ su cheste pagjine.